Primul meu Ironman – Podersdorf 2014

Acum doua luni am fost diagnosticat cu epilepsie in urma unui lesin la birou. Medicii mi-au zis ca trebuie sa renunt la tot ce inseamna noua mea pasiune pentru triatlon. Am ratat triatlonul din Praga din cauza asta. In scurt timp mi-am facut o serie de investigatii cardio si s-a dovedit ca episodul de la birou a fost o sincopa vasovagala, un diagnostic triatlon friendly! M-am intors la antrenamentul pentru triatlon si am reusit sa termin primul meu IM in 10h36m! Inca sunt profund impresionat!

 

Nu vreau sa ajung la sentimentalisme, insa, in timpul cursei, in momentele alea de calitate cu tine insuti (cand endorfinele iti indulcesc mintea), ajungi sa te gandesti cum de ai ajuns sa faci asta, de ce o poti face si cel mai important de ce o faci? In cazul meu lucrurile s-au intamplat extraordinar de repede, anul trecut stiam ca am nevoie de o schimbare majora in viata mea, motiv pentru care m-am apucat de alergat. Apoi Tudor a aparut in viata mea, ceea ce, recunosc, a insemnat un milestone pentru mine. El a participat la primul lui triatlon pe distanta IM. Au urmat multe concursuri de alergare si impreuna am creat Ironteam. Eu m-am angajat, am invatat sa inot, mi-am luat o cursiera, am terminat cu scoala, apoi mi-am luat bicicleta de contratimp si au urmat cateva luni serioase de antrenament si competitii. Foarte pe scurt, cam asa am ajuns eu sa fac primul meu IM.

Premeditarea acestei participari a avut loc in decembrie, inainte de Craciun (inscrierea la concurs a fost cel mai frumos cadou! ^^), si, inca de atunci, tot efortul l-am canalizat spre realizarea acestui nou obiectiv: terminarea primului meu IM. Ulterior mi-am zis in sinea mea ca trebuie sa-l termin intr-un timp sub 12h. Mai mult, orice timp sub 11h urma sa-mi linisteasca “demonii”! ^^ Urma sa inot, sa biciclesc si sa alerg una din cele mai solicitante curse din lume la Podersdorf, Austria intr-o zi de sambata, pe 6 septembrie 2014.

 

Am avut placerea sa particip la concurs, tura lunga, alaturi de Tudor si Dani si de Rares care a terminat al doilea sau half IM. Am pornit spre Podo inca de miercuri, ca sa reusim sa ne odihnim cum trebuie, sa iesim in recunoasterea traseului de bicicleta si sa ne si relaxam putin in frumosul orasel austriac.

 

Inotul.

Dupa cum ziceam si la inceput, pe la sfarsitul verii trecute am inceput sa invat sa inot dupa ce am vizionat niste tutoriale pe youtube. Plus niste cursuri de inot in toamna. Totusi… I’m such a bad swimmer! De la pozitia in apa, la tehnica, la orice… :P. Adica mai am serios de lucrat la capitolul inot. La ora 7 s-a dat startul si aproximativ 1000 de oameni au inceput sa agite apa linistita a lacului, fiecare incercand sa-si faca loc. Asa mi-am luat la inceput cateva brate serioase peste spate si coapse, insa, datorita faptului ca inot asa prost, spre final nu am mai avut probleme cu traficul. In apa simteam ca balizele se indeparteaza tot mai mult in loc sa se apropie si spre final asteptam cu nerabdare sa simt cu degetele nisipul tarmului. ^^ Am terminat cei 3.8k in 1h47m si am iesit din apa nu ultimul, nici penultimul, ci antepenultimul… 😀 Ce-i drept, a fost destul de demotivant sa vad ca in tarcul de biciclete erau doar  Cheetah mea si alte 2 biciclete. Asta in conditiile in care grosul concurentilor a iesit din apa dupa 1h15m… Leti, care deja era ingrijorata ca nu am iesit inca din apa, nu a ratat momentul usor jenant si m-a incurajat cu umoru-i specific spunandu-mi “Lasa ca le arati tu la bici si la alergare!”. Multumesc! It helped a lot! :*

 

 Bicicleta.

Dupa o tranzitie destul de rapida de 2 minute si un pic am incalecat-o pe Cheetah si am pornit in urmarirea baietilor care probabil aveau aproape o tura inaintea mea. Trebuia sa mergem 6 ture a cate 30k. Planul era sa termin cei 180k sub 6h. Prima tura am parcurs-o cu o medie de 34km/h dupa care am zis sa incetinesc ca sa nu am surprize cu epuizarea. Am continuat cu o medie de 33km/h, fiind un traseu plat cu un asfalt foarte bun. De la mijlocul cursei a inceput sa ploua si asfaltul a devenit alunecos asa ca am mers cu cea mai mare grija posibila, in mintea mea imi ziceam pe ultimii 20k: “Sa nu fac vreo prostie… Sa nu fac vreo prostie…”. Recunosc ca sunt destul de “impiedicat” si singurele lucruri de care imi era frica pe bike au fost eventualele probleme tehnice sau faptul ca as fi putut sa cad (nu ar fi fost prima oara…). Din fericire, nu am avut niciun fel de problema si am terminat bicicleta in 5h27m avand al 125-lea timp din concurs. Pe bicicleta am mancat 4 biscuiti, un snikers, un gel GUstos si doua activatoare plus o hidratare constanta cu 2l de apa si electroliti. De data asta la intrare in a doua tranzitie in zona participantilor la IM nu mai erau chiar asa multe biciclete, am recuperat ceva locuri serioase.

 

Alergarea.

De data asta tranzitia a durat exact 2 minute dupa care am inceput sa-mi intru in element si sa alerg un maraton like there’s no tomorrow. ^^ Eram constient ca alergarea e punctul meu forte si mi-am dorit sa si demonstrez asta. Nu am avut cum sa stiu, insa, cum e sa alergi un maraton dupa 180k de bicicleta… asa ca pe ultimii kilometri de bicicleta am incetinit si am mers mai relaxat, iar inceputul alergarii a fost precaut, incercand sa tin un pace de 4:45, pace cu care m-am antrenat destul de mult in perioada de dinaintea concursului. Primii 21k am mers cu 4:30 – 4:45, dupa care am mai incetinit pana la 5min/km pana la km 31 cand am luat un activator… moment in care, dupa cativa km, am inceput sa nu mai simt tensiunea musculara si am ajuns sa alerg cu un pace de 4:45 si finalul sub 4:30. In timpul alergarii am consumat doua geluri GU (la punctele de alimentare iti puteai lua evident cele mai bune geluri din lume! ^^) o banana si apa la aproape fiecare punct de hidratare. A fost unul dintre cele mai intense maratoane pe care le-am alergat pana acum. Final de maraton: 3h17min, al 15-lea timp din concurs. It felt so good! It felt so good! Finalul a fost plin de emotii, trairi care imi vine greu sa le descriu acum, corpul fiind invaluit de endorfine si adrenalina. Am fost mega fericit!

 

Locul 83 la general, locul 12 la categoria de varsta si o cursa care imi va ramane in suflet multi ani de acum inainte. Evident, acum abia astept urmatorul IM! ^^ Sunt constient ca urmeaza o toamna si o iarna grea in care trebuie sa invat sa inot ceva mai bine, asta ca sa pot sa avansez cu succes spre urmatorul meu obiectiv: un IM sub 10h. 🙂

I AM IRONMAN! 🙂

 

Post eveniment, miercuri mai exact, am cautat un artist care sa imi tatueze primul meu tatuaj… joi seara l-am avut pe mine. I love it! Mai urmeaza cateva… ^^

Vreau sa multumesc tuturor celor care au fost alaturi de mine, lui Tudor in primul rand fara de care clar nu faceam asta, pentru suportul tehnic si logistic Cloud Troopers Intl, 360 Sport si GU Energy Romania, pentru frumoasele poze lui Leti si tuturor celor care au fost alaturi de mine cu incurajari si ganduri bune!

This post is also available in: Engleza