Podersdorf 2018 – mii de traznete

A trecut mai bine de o luna de la singura cursa pe distanta Ironman de anul asta pe care am facut-o si am zis ca nu trebuie sa las timpul sa treaca  fara sa vorbesc putin despre aceasta experienta. A fost a 6-a competitie pe distanta asta, dar cea de la care am avut de invatat poate cel mai mult pana acum.

Chiar daca zice lumea ca aceasta cursa ar fi una usoara, nici anul acesta nu a fost tocmai floare la ureche. In primul rand, sa o termin. Daca tineti minte si anul trecut a fost destul de nasoala vremea, insa anul asta a fost inca si mai si. Am mai spus si o mai zic: prefer cursa asta pentru ca in primul rand, nu e asa de scumpa, apoi pentru ca e usor de ajuns, e foarte bine organizata si mai e si fain traseul. 🙂 Acuma vremea… mai tot timpul e vant aici, eolienele alea de la iesirea spre Pandorf nu-s puse acolo degeaba… asta face ca inotul sa nu fie foarte placut (cu valuri) si bicicleta putin mai complicata (chiar daca traseul e relativ plat).

Va spuneam in postarea mea anterioara ca am cam redus volumul si intensitatea antrenamentelor si concursul asta era cumva un test pentru mine sa vad cam pe unde mai sunt; bineinteles ca un timp sub 10 ore nu putea decat sa ma bucure. De fiecare data cand in timpul cursei imi era mai greu, nu puteam sa nu ma gandesc ca poate ar fi fost mai intelept sa fi ales doar cursa de half IM. 🙂 Insa eram acolo si trebuia cumva sa ma confrunt. Sa fiu sincer, de data asta a fost mai degraba ‘’man versus nature’’.

 

Anul acesta l-am adus la start si pe Peter, noul nostru coleg de echipa, care a intrat in lumea triatlonistilor cu prima lui cursa pe distanta half IM. Si s-a descurcat excelent pentru o prima experienta; asteptam cu interes gandurile si bineinteles video-urile lui! 🙂

 

Ca de obicei, am ajuns in Podo cu doua zile inainte de concurs si inca de la inceput prognoza meteo pentru zilele ce urmau era cat se poate de nefavorabila: ploaie cu fulgere si vant puternic + frig (daca e ceva ce nu-mi place, acesta este frigul!). Chiar cand am ajuns am vrut sa ies cu Peter sa inotam putin – frumos, cu neoprenele pe noi abia ne tineam pe picioare langa far – de inotat nici nu se punea problema. Ziua urmatoare a fost mai frumoasa, asa ca am mers in recunoastere: traseul de bicicleta si putin si pe cel de alergare. Spre seara au inceput sa apara zvonuri ca s-ar putea sa nu mai luam startul daca va ploua cu fulgere. Eu personal am dormit destul de bine si furtuna din noaptea aceea nu m-a deranjat chiar deloc. 🙂 Dimineata la 7 totul era ud si cerul innorat, prin urmare am avut noroc si am luat startul conform planului. Surpriza a fost de departe numarul de start, 29, exact varsta mea, ultima zvacnire de tinerete inainte sa intru in categoria grea. 🙂

 

Inotul

Lacul era linistit in momentul startului, urma sa inot doua bucle de cate 1,9km. Luand in considerare putinii kilometri inotati in ultimul an ma declar foarte multumit ca am inotat prima bucla in 40min. Apoi a inceput sa bata vantul tot mai tare si au aparut si valurile. Nu a fost tocmai o placere bucla doi, dar ce era sa fac, am luat apa din belsug si am mers mai departe. Cerul era destul de intunecat, in zare la iesirea din apa se vedeau fulgere iar vantul era din ce in ce mai puternic. Am terminat inotul in 1h 28m. Era din ce in ce mai intuneric.

 

Bicicleta

Dupa o tranzitie relativ rapida, m-am imbracat bine pentru ca deja incepea sa fie frig. Chiar in momentul in care m-am pus pe bicicleta a inceput sa ploua torential, cu fulgere si tunete. Nu prea se vedea nimic in fata, am zambit doar si am dat drumul celor 6 ture de cate 30km. Cu o zi inainte, din zona expo mi-am luat o pereche noua de ochelari. Evident ca i-am luat cu mine, poate-poate aveam noroc sa-i si folosesc. Ploaie, vant, frig… cam asa pot descrie experienta de pe bicicleta. Daca primele bucle au trecut mai usor, spre final, cand oboseala s-a instalat in corp imi venea sa ma opresc si sa trag un pui de somn. Recunosc ca am vrut sa ma opresc de cateva ori; mai ales cand vantul a inceput sa bata pe mai multe sectiuni din bucla. Efectiv mi se inchideau ochii de oboseala si de la vantul frontal; nici calculele pe segmente nu-mi mai animau sinapsele. Daca primele bucle le-am facut in 50-55min,  spre final am ajuns sa fac cei 30km in peste 1h. Clar nu a fost deloc placut si nu prea eram pregatit eu pentru distanta asta. 🙂 Am terminat totusi cei 180km in 5h 48m (o medie de 30,5km/h) cu gandul doar la cum naiba o sa mai alerg maratonul ce urma. Noii ochelari i-am pus in ultima tura de bicicleta, ca sa nu se vada oboseala din ochi in fotografii. 🙂

 

Alergarea

Dupa ce am dat hainele ude de pe mine in tranzitie si mi-am pus papucii de alergare, eram dupa 7h 23min de la startul cursei. Sa ne intelegem:  dupa ce pe bicicleta ne-a plouat aproape tot timpul, ploaia a continuat si in timpul alergarii. Surprinzator pentru cat de rupt eram pe finalul turei de bicicleta, alergarea a mers super bine, in conditiile date. 🙂 Alergam cu 4:15min/km si ma simteam excelent. Nu mi-a mai ramas decat sa zambesc celor din jur si sa le transmit mental gandul meu: “Ce nebuni suntem ca facem asta!” :)) Pur si simplu ploua torential si noi fortam sa ajungem cat mai repede la Finish, sa nu vina ambulanta dupa noi. 🙂 Se alearga dupa cum probabil stiti, 4 bucle de cate 10,5km. La cat de vioi alergam inca din tura a doua, lumea de pe margine ma intreba daca nu sunt cumva in ultima tura… Eram intr-adevar pe val. :)) Nu am mai tras pentru ca stiam ca nu mai puteam termina cursa sub 10 ore asa ca nu am mai luat nici geluri; am mers din cata energie imi mai ramasese. Daca nu ar fi fost ploaia, vantul si frigul as fi putut sa zic ca a fost o alergare placuta, insa asa pot spune ca a fost mai degraba o alergare de salvare a vietii. :)) Am terminat alergarea in 3h 21m (pace de 4:53min/km) si concursul in 10h 44min, pe un onorabil loc 57 si 8 la categoria de varsta. La final am intrat la un scurt masaj unde m-am relaxat asa de tare incat atunci cand m-am dat jos de pe masa a trebuit sa fug spre cazare ca sa nu fac o mica hipotermie. Am intrat direct in dusul fierbinte si apoi in pat;  picioarele inca imi pedalau… Ce bine a fost!

Am mai multe concluzii dupa aceasta experienta printre care cea mai importanta este aceea ca ma consider foarte norocos ca pot sa fac toata nebunia asta care in plus, ma face sa ma simt bine. Chiar daca am mai incetinit ritmul antrenamentelor, asta nu ma face sa ma simt mai putin pregatit ci dimpotriva, am mai multa libertate de a face si altceva pe langa job si sport. De acum inainte am de gand sa pun accent tocmai pe aceasta placere pe care ti-o ofera actul sportiv. It’s fun! 🙂

 

A fost al 4-lea Ironman terminat la Podersdorf si am primit cu ocazia asta statutul de membru in clubul “Bronze”, la al 5-lea terminat am sa trec la “Silver” si apoi dupa 10 probabil la “Gold”. Cannot wait! :))

 

Multumesc tuturor celor care m-au sprijinit, suportat si sustinut sa ajung aici; apreciez fiecare gand bun! De asemenea, felicitari tuturor celor care au terminat aceasta cursa, pentru multi dintre voi primul Ironman, sunteti niste eroi! Peter, chiar daca a durut, te asigur ca ceea ce urmeaza pentru tine e cat se poate de fain! Tudor, ziua perfecta vine! Am incredere! You’re still my rock! Multumesc!

Urmeaza o toamna plina de maratoane: Berlin, Koln, Atena si Valencia.

Catalin Sanpetrean

Despre Catalin Sanpetrean

Catalin a alergat primul semimaraton in 2011, incercand sa-i demonstreze surorii lui ca se poate alerga si fara a avea un antrenament si un echipament potrivit. Un an mai tarziu alerga primul lui maraton. Lucrurile au evoluat si din 2013 acesta se antreneaza pentru competitii de triatlon pe distanta lunga, Ironman. In septembrie 2014 a terminat primul sau IM. Acum e de 6xIM.

Niciun raspuns la Podersdorf 2018 – mii de traznete

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit foloseste Akismet pentru a reduce spamul. Afla cum sunt procesate datele comentariilor tale.