4. Maratonul International Cluj-Napoca 2014

Ce poate sa fie mai fain decat faptul ca in fiecare an, de 4 ani incoace, in orasul in care locuiesti, se desfasoara un maraton? Nu trebuie sa faci drumuri lungi cu masina / avionul, ai prieteni pe traseu, ai prieteni la finish, lume care te cunoaste, fotografi care te cunosc :-)… ce-ti poti dori mai mult de atat?

 

Catalin si Tudor in dimineata competitiei

Catalin si Tudor in dimineata competitiei

 

Membru al stafetei Echipa Dintre Lacuri, povestirea lui Cata

Echipa Dintre Lacuri

Echipa Dintre Lacuri – Catalin Sanpetrean, Gyorgy Szabolcs-Istvan, Prezensky Gábor si Dohotaru Adrian

Anul acesta am hotarat sa fac o cursa rapida in cadrul maratonului de la Cluj pentru a obtine un PB la distanta de 10000m si de ce nu pentru a urca pe podium. Astfel impreuna cu Gyorgy Szabolcs-Istvan, Prezensky Gábor si Dohotaru Adrian am format Echipa Dintre Lacuri si am galopat spre varful clasamentului. Szabi a alergat primul, eu al doilea, Gabor al treilea si Doho la final; planul initial a fost sa scoatem cu totii un timp sub 38min/10.55k, cu care aveam sanse sa terminam pe prima pozitie. Impreuna cu Gabor si Doho am urcat pe podiumul Crosului Companiilor din Cluj-Napoca de anul trecut, iar Szabi e un alergator profesionist, deci premisele erau foarte bune.

Echipa Dintre Lacuri pe podium

Echipa Dintre Lacuri pe podium

Evident planul de acasa nu e acelasi cu se intampla in targ; din pacate Gabor s-a accidentat cu cateva zile inainte si nu a reusit sa performeze la adevarata lui valoare. In schimb Szabi si-a depasit propriul record, alergand cei 10.55k in 34’55”, iar eu si Doho am scos un timp sub 37′, terminand pe locul 3 la 1’11” fata de aradenii din echipa Kipkelenge Team si la 4’06” fata de tinerii clujeni din echipa KENYENII.

Personal sunt foarte multumit de prestatia mea, reusind sa obtin PB-ul dorit alergand 10km in 34’45”, un timp cu 2 minute mai bun! 🙂 Am alergat de data asta cu pantofii mei Asics Gel-Hyper Speed 5, model de anu trecut, care sunt foarte usori, josi si rapizi, in care ma simt excelent. Adevarul e ca eu mai am exact o luna pana la urmatorul concurs, Vienna City Triathlon, unde am sa fac primul meu half IM, asa ca mi-am permis luxul sa trag cat am putut eu de tare. Recunosc ca m-am simtit destul de bine tot timpul si acuma sunt curios cat de mult as putea sa cobor sub acest timp. Cu un antrenament specific, sau cu cap cum zice Tudor, sunt convins ca mai putem reduce cu cateva secunde bune! 🙂

Catalin alaturi de parintii lui, Elena si Stefan

Catalin alaturi de parintii lui, Elena si Stefan

Sunt bucuros ca pentru prima data de cand am inceput sa alerg au venit la stadion si parintii mei, care ma sustin si nu prea, datorita efortului pe care il depun la antrenamente si in competitii. De data asta strigau dupa mine pe traseu “Baga tare! Haide!”, nu i-am vazut (de fapt nu prea am vazut pe nimeni, doar Garminul) dar vocea mamei chiar nu am putut sa nu o recunosc! 🙂 Multumesc tuturor celor care m-au incurajat de pe margine, chiar m-a ajutat foarte mult (nu credeam ca ma stie atata lume…)! Multumesc si tuturor celor care mi-au facut poze, is foarte faine! 🙂

Si daca tot am zis de bine sa va zic si ce nu mi-a placut la aceasta editie a maratonului din orasul nostru… in primul rand mai mult ma intristeaza sa vad lipsa de interes pentru acest gen de eveniment, care ar trebui sa fie o sarbatoare a orasului cu multi oameni alergand si pe margine lume care sa ii incurajeze (o sa mai treaca multa apa pe Somes pana o sa se intample asta…)

Apoi nu sunt de acord cu politizarea unui eveniment sportiv. Daca dl. Boc a venit in echipament regulamentar :-), nu pot spune acelasi lucru despre membrii altor partide  (fie ei PMP, PSD, PDL, PNL ) care s-au imbracat cu vestuta pe care-o poarta atunci cand impart faina in Cucuietii din Deal, pensionarilor de 80 de ani. N-as fi vrut sa scriu despre acest lucru dar gandindu-ma retrospectiv mi se pare un lucru de prost gust. La un eveniment sportiv suntem toti sportivi, alergatori – nu alegatori. Sau poate si acestia faceau parte din stafeta PMP? In fine…

Si chiar daca toti alergam de placere si facem niste sacrificii, suma cu care a fost premiata stafeta mi se pare mica raportat la taxa de participare achitata. Pe scurt 400lei (premiul) – 280lei (taxa) = 120lei, impartit la 4 am plecat acasa cu 30lei fiecare. Chiar daca ne-am trezit tarziu si-am prins taxa cea mai mica (180 lei), premiul tot a fost mic. Ca un eveniment sportiv sa creasca este nevoie in primul rand de un fond de premiere generos si de cat mai multi sponsori – numai asa vor participa atleti de valoarea care vor creste nivelul concursului. Dar suntem convinsi ca lucrurile se afla pe drumul cel bun…

In final vreau sa ii felicit pe toti cei care au alergat pentru prima data un maraton sau la oricare alta proba si de asemenea pe toti cei care si-au imbunatatit performantele personale!

Parcul Intre Lacuri

Parcul Intre Lacuri, Cluj-Napoca Est

Parcul Intre Lacuri, Cluj-Napoca Est

Am ales sa alerg pentru acest parc pentru a face cunoscuta aceasta initiativa si, in acelasi timp, pentru a face constienta comunitatea locala cu privire la importanta acestuia. Consider ca fiecare dintre noi se poate regasi in acest parc, fie ca suntem sportivi, indragostiti, copii sau parinti. Cluj-Napoca are nevoie si de infrastructura verde, pentru ca locuitorii lui sa poata trai sanatos si civilizat. De asemenea este locul in care am copilarit. Parcul Intre Lacuri (Parcul Est) propus contine si cea mai ampla infrastructura pietonala si biciclista neintrerupta din Cluj, de aproape 10 km, ca alternativa la constructia masiva de cladiri care va conduce la destructurarea inevitabila a unui cadru natural valoros si a unei zone de agrement care este un adevarat patrimoniu verde al orasului. Municipiul se gaseste intr-un mare deficit de spatii verzi, cu acces gratuit si nelimitat, de aceea este necesar ca in Planul Urbanistic General, inca neintrat in vigoare, sa se prevada posibilitatea infiintarii celui mai mare parc al Clujului.

 

Continuare la introducere, semi-maratonul lui Tudor 😉

…in plus de asta, il cunosti personal pe organizator si stii ca nimic nu este lasat la intamplare. In acest context, anul 2014 a fost al 4-lea an consecutiv in care-am alergat la Maratonul Clujului.

Cea mai importanta activitate: stop the Garmin activity :-)

Cea mai importanta activitate: stop the Garmin activity 🙂

Ca si singura schimbare fata de anii precedenti a fost faptul ca m-am decis sa particip la cursa de semi-maraton in loc de maraton cum am facut in anii trecuti. Motivul (si nici nu stiu daca-i un plus sau un minus) este ca pentru un timp bun la maraton m-am hotarat sa particip la concursuri unde fac maxim doar 2 ture a 21km si nu 4 ture a 10.5km. Avantajul traseului de la Cluj este ca te plimba prin locuri faine – vezi tot centrul, parcul central, malul Somesului; dezavantajul este ca dupa a 3-a tura din anul trecut, am inceput sa nu mai am rabdare – brusc centrul Clujului nu mi-a mai placut la fel de mult, malul Somesului idem. Asadar, 2 ture a 10.5km – pe care urma sa le parcurg cat de repede as fi putut. Scopul declarat a fost un timp de aproximativ 1h:30min, cel nedeclarat cat mai aproape de 1h:25min. Tot ca rationament de participare la semi a fost faptul ca in iulie urmeaza pentru mine Czech Bigman – un triatlon pe distanta Ironman, iar un maraton m-ar fi scos vreo 3-4 zile din planul de antrenament. Chiar daca iulie pare departe, cand stii ca in principiu ai de facut niste long bike-uri in weekend, un maraton nu mai pare asa atractiv. Plus ca m-am decis sa particip la mai putine concursuri, punand accentul pe calitate, in loc  de cantitate…

Ca si o paranteza legata de calitate si nu cantitate, pentru cei care nu stiu, in saptamana imediat urmatoare dupa triatlonul din Abu Dhabi am fost impreuna cu Cata la ultra-ul din Balaton, la proba scurta, care presupunea 2 zile de alergare – in prima zi 43km si in a doua zi 50km. Sa fi fost oboseala, sa fi fost jambierele  de compresie (pe care le-am primit cu mare drag de la 360Sport), sa fi fost caldura de pe traseu si faptul ca n-am mai alergat cu respectivele jambiere mai mult de 10-12km – cert este ca la km 28 a trebuit sa le dau jos avand dureri serioase la gamba iar in ziua urmatoare n-am mai inceput tura 2-a de alergare. De aceea ziceam…calitate si nu cantitate ;-).

Later edit legat de jambiere: promit sa le mai dau o sansa ;-), cine stie – poate totusi o sa ajungem sa ne intelegem bine impreuna, chiar daca ne-am inceput relatia putin cam brusc si nu in cel mai fericit mod posibil…

Revenind la cursa de la Cluj – am avut satisfactia antrenamentului destul de riguros din timpul iernii si chiar daca fata de anul trecut am alergat mai putini kilometri (compensand in schimb cu antrenamentele de bicicleta si inot) – calitatea acestuia s-a vazut. Fara sa vreau sa ma laud 🙂 – am facut cea mai buna cursa de pana acum, am mers constant pe ambele ture (42:33 si 42:57 –  pe tura 2-a mi s-a desfacut un siret :D, care m-a chinuit pret de cateva secunde) terminand in 1h:25min:28 secunde.

Happy finishers

Happy finishers

Ca si pregatire generala a cursei in saptamana premergatoare – aproximativ 2 litri de apa zilnic, niste paste home-made si aproximativ 5 ore de workout, din care 2h:40min de alergare – 2 sesiuni de tempo, 1 run de 1h si ceva si inca o sesiune ceva mai usurica ;-).

In timpul cursei – erau planificate  cate o inghititura de apa la fiecare punct de improspatare si 2 geluri GU (repet – preferatele mele) – care din fericire vor fi disponibile cat de curand si la noi in tara la comanda pe http://www.guenergy.ro/  si pe care le-am primit tot de la 360 Sport. Din pacate 1 gel mi-a iesit din race-belt, sincer sper ca persoana care l-a gasit sa fi fost un alergator si sa-l foloseasca sanatos si cu incredere :-).

Iar la sfarsit – un regal pentru picioare ;-). Mens Sana in Corpore Sano a avut o armata de kinetoterapeuti – iar cand zic armata- cred ca erau mai mult de 30 de halate albe – care au avut grija de picioarele alergatorilor. Daca la alte maratoane aveai ceva de stat pana iti era randul la masat, la Cluj am fost luat in primire  imediat si m-am bucurat de vreo 10 minute de masaj…

 

 

Tot legat de plusuri – iar aici sper ca si ceilalti organizatori de concursuri sa ia aminte –medalie gravata (cel putin la proba de semimaraton si maraton – nu pleurile care se dau de regula la majoritatea concursurilor si care ar trebui interzise prin lege 😀 – glumesc, dar o medalie frumoasa, care chiar daca mareste pretul taxei de inscriere – ramane un lucru la care te uiti cu placere – am acasa multe medalii care sincer nu mai stiu de la ce concursuri sunt, deoarece s-a sters imprimarea de pe ele si toate arata la fel), tricou tehnic ok si placut de purtat, saculet (in care momentan sta wet suit-ul), o pasta party la Cluj Arena – unde pastele au fost din belsug, iar daca vroiai puteai servi si o bere (fara alcool) sau cafea – gratis(!!!), si o caruta de fotografii (multumesc Nicu Cherciu si Dan Bodea) la care va puteti uita la urmatoarele linkuri:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.10203756205214377.1073741829.1496060103&type=3

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.10203767038805210.1073741831.1496060103&type=3

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.10203771205229368.1073741832.1496060103&type=3

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.10203772530302494.1073741833.1496060103&type=3

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.776061552404871.1073742193.598421056835589&type=3

https://www.facebook.com/bhelzhebuth/media_set?set=a.650245908381361.1073742042.100001878737035&type=1

http://transilvaniareporter.ro/cluj/galerie-fotomaratonul-international-cluj-si-a-desemnat-invingatorii/

Citind cele de mai sus – cum sa nu vrei sa participi la Maratonul de la Cluj?

 

This post is also available in: Engleza

Catalin Sanpetrean

Despre Catalin Sanpetrean

Catalin a alergat primul semimaraton in 2011, incercand sa-i demonstreze surorii lui ca se poate alerga si fara a avea un antrenament si un echipament potrivit. Un an mai tarziu alerga primul lui maraton. Lucrurile au evoluat si din 2013 acesta se antreneaza pentru competitii de triatlon pe distanta lunga, Ironman. In septembrie 2014 a terminat primul sau IM. Acum e de 7xIM.

4 comments on 4. Maratonul International Cluj-Napoca 2014

  • ”in primul rand mai mult ma intristeaza sa vad lipsa de interes pentru acest gen de eveniment, care ar trebui sa fie o sarbatoare a orasului…”
    Pai chiar era o sarbatoare…Floriile, cand lumea mai merge pe la biserica.
    Cam prost aleasa data pentru maraton 🙂

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit foloseste Akismet pentru a reduce spamul. Afla cum sunt procesate datele comentariilor tale.