GR7 Podul Olt…reloaded by Mihai:)

DSC_2561

Auzisem de Gentlemans’ Race (GR) de vreo 2 ani dar nu m-am gandit niciodata serios sa particip, fiindca stiam ca trebuie sa ai o echipa de 4-6 oameni cu care sa te inscri iar eu sunt  mai degraba un calaret singuratic (boala de triatlonist) si nici nu ma simteam in stare sa mobilizez o echipa. Mai stiam si ca locurile sunt limitate si  ca evenimentul e sold-out in cateva ore (un fel de-a spune sold-out ca de fapt inscrierea nu costa nimic) deci multe motive sa privesc de la distanta fenomenul.


Asta pana intr-o zi cand m-a intreaba Tudor pe net daca nu vreau sa ma dau la GR cu el cu Dani si inca trei prieteni de-ai lor. La fix! Echipa facuta, inscrierea ca si rezolvata, tot ce mai trebuia era sa ma pun in forma, ca iarna asta s-a cam pus praful pe trainer pe motiv de lene si nici pe sosea nu am prea apucat sa ies pe motiv de vreme de rahat.

Am prins pana la urma cateva zile bune de antrenament, am fost si la doua curse de verificare si pot sa zic ca am ajuns la data cursei cu forma aproape de ce mi-am propus. Cu GR e cam asa: participa echipe de 6 oameni care trebuie sa parcurga un traseu (144km in cazul de fata) fiind mai degraba o tura decat un concurs. Se mizeaza pe fair-play 100% neexistand chip de cronometraj si nici vreun sistem care sa verifice daca ai chiar urcat tot dealul sau te-ai intors pe la jumate. Tudor si Dani se dadusera si anul trecut la GR dar vroiau sa revina in forta cu un timp mai bun anul asta. Eu speram doar sa fac fata distractiei sa nu trag echipa inapoi. M-am deplasat la locul faptei, Podu Oltului langa Brasov, duminica dimineata. Dani cu Paul veneau si ei de la Cluj tot in dimineata cursei, iar Tudor, Zsolt si Sandor erau deja de sambata acolo. Pe repede inainte, am ajuns la pensiune unde erau cazati baietii, am baut o cafea, ne-am imbracat in uniforme (life in plastic is fantastic), am facut poza la Strutz (pe bune) si ne-am deplasat catre locul de start. Acolo lumea se adunase deja, era coada la cafea de zici ca era gratis (de fapt chiar era gratis ca si ceaiul si cele 378 de feluri de prajituri intinse pe mesele din curte). Pentru o fractiune de secunda chiar m-am gandit ca ce-ar fi sa nu ne mai dam si sa stam sa bagam in noi prajituri toata ziua (ptiu drace la ce te-ndeamna necuratu’ in
momentele de slabiciune!)

Am gustat vreo 25-30 bucati prajitura de casa (in apararea mea declar ca erau taiate mici) si am iesit sa incalzesc putin motorul.13336067_850447158433448_8782285929697422461_n Rand pe rand echipele porneau pe traseu si ne-am pregatit si noi de start. Inainte sa pornim Tudor a rugat pe o fata sa ne faca o poza cu echipa, care nu l-a refuzat, dar ori s-a prefacut ca ne face poza ori poza a iesit atata de bine ca a vrut s-o pastreze pentru ea, cert e ca nu am primit inca poza (o fi trimis-o pe posta si vine mai greu, cine stie?). Later edit Tudor 🙂 – pozele au ajuns, mersi frumos Delia ;-).

Curtea e aproape goala (de concurenti ca prajituri inca mai sunt) si ne vine si noua randul la start. Startul se da in ordine inversa a timpilor de parcurs estimati. Dani a socotit ca facem in jur de 4:20 si in consecinta plecam penultimii. Ne aliniem sa luam startul, se striga catalogul, mai facem vreo doua glume proaste si pornim! Sir indian cum ne vorbisem, directia Sfantu Gheorghe. Rulam la 36-37 km/h, vantul bate incet si nu ne incurca planurile. Treptat ne intram in ritm, media arata bine si starea de spirit e buna. Inainte de Sfantu Gheorghe ne depaseste echipa pornita trei minute dupa noi, dar nu ne speriem ca nu avem aspiratii chiar de locul I. Cand toate mergeau la fix, la o schimbare de directie in Sfantu Gheorghe se aude un trosnet metalic; era angrenajul lui Sandor, care tocmai se hotarase sa ne scoata din starea de zen in care rulam. Initial am crezut ca o fi schimbat gresit viteza dar de fapt caseta spate se slabise si scapau pinioanele. Cum tocmai incepea urcarea spre Sugas eu cu Tudor, Dani si Paul am luat-o in fata si Zsolt a ramas cu Sandor sa incerce sa repare bicla urmand sa ne regrupam dupa coborare. Am urcat, am intors in centrul statiunii si am luat-o la vale.

DSC_2778

Cum am inceput coborarea (pe acelasi drum pe care am urcat) ne-am intalnit cu Zsolt si Sandor care reusisera sa dea de cap casetei (scorul mecanici – caseta era de fapt 1-1 caSandor mai putea folosi doar jumatate din pinioane). La baza coborarii i-am asteptat si ne-am pornit spre Zagon. Pot sa zic ca iesirea din Sfantu Gheorghe a fost de fapt inceputul cursei pentru echipa noastra. Deja functionam sudat, schimbam trena bine, viteza de deplasare a crescut vizibil si am si depasit o echipa inainte de Zagon. Catararea pe Zagon este oarecum highlight-ul turei asteia. Modul in care abordezi cei 5km de urcare si 3 km de coborare pe macadam pot face diferenta in cursa, timpul scos nefiind singurul factor de luat in calcul. Drumul este in proportie de 90% batatorit dar plin de pietre ascutite care pot gauri cauciucul sau te pot pune in cap daca nu le acorzi respectul cuvenit. Un aspect legat de strategia cursei: pe parcursul celor 144km trebuie macar odata sa te opresti sa alimetezi, mai ales intr-o zi cu soare cum a fost cand ne-am dat noi. Ne-am inteles sa facem plinul in primul sat dupa coborarea de pe Zagon unde stiam ca e un magazin/birt chiar pe marginea drumului. Dani a luat-o in fata si eu m-am dus dupa el cu planul sa ne regrupam iarasi cu totii la birtul de dupa coborare. Aici pe Zagon am mers cel mai tare, am depasit cele mai multe echipe dar am si vazut cei mai multi oameni pe margine mesterind la biciclete (roti sparte sau angrenaje stricate). Dani a mers ca la razboi si pe urcare si pe coborare, reusind sa faca un KOM pe segmentul de macadam (urcare+coborare). N-am reusit sa ma tin de el pana in varful catararii si l-am ajuns doar la revenirea pe asfalt chiar inainte de punctul de alimentare. Cand am ajuns la magazin acolo mai erau vreo 3-4 echipe oprite tot la realimentare. Pana Dani a luat 2 bidoane cu apa au ajuns si ceilalti baieti. Am umplut repede bidoanele si ne-am pornit spre Intorsura Buzaului incercand sa pastram avantajul castigat in ultimii 40km. Ultima urcare am facut-o lejer ca sa nu consumam bateriile stiind ca odata ajunsi in varf la km 112, drumul doar coboara pana la final. Ne-am organizat ca sa tragem fiecare cat putem pe ultima portiune si pot spune ca ultimii 25km au fost un TT pe echipe autentic. Toti am dat tot ce am mai avut de dat, am mai prins inca doua sau trei echipe din urma si ne-am bucurat enorm cand amDSC_2781 ajuns la finish, in primul rand ca nu se treminase pizza si in al doilea rand ca nu mai trebuie sa pedalam.

Ne-am tras la umbra, am mancat din pizza primita, ne-am hidratat un pic, am mai schimbat ceva impresii despre tura si ne-am pornit care incotro. Rezultatul l-am aflat mai tarziu, seara cand deja ma intorsesem la Sibiu: locul 5 cu timpul de 4 ore si 34 minute. Lacul 1 l-a castigat o echipa cu timpul de 4 ore si 18 minute. Cu timpul in care ne-am miscat de 4 ore si 23 minute am fi iesit pe locul 2 dar probabil ca si alte echipe au o poveste de asta cu daca si cu parca si tocmai asta e ideea cursei asteia: sa reusesti ca echipa sa scoti timpul cel mai bun depasind impreuna toate problemele care apar pe parcurs. Dar pentru ego-ul nostru competitional nu strica nici detaliul cu timpul de rulare

DSC_2541

Multumesc tuturor coechipierilor care au transformat cursa asta intr-o tura memorabila, multumesc lui Sandor care mi-a aratat ca vointa te duce la finish si in conditii mai dificile, multumesc Zsolt pentru spiritul de echipa dovedit, multumesc Paul ca mi-ai aratat cum se coboara Sagan style, multumec Dani ca mi-ai aratat cum se urca pe Zagon si multumesc Tudor pentru invitatia de a fi parte din echipa asta faina!

PS: Delia, din nou ;-), mersi mult pentru poze 😉

Daniel Szatmari

Despre Daniel Szatmari

Inotul l-a practicat de mic, cu bicicleta oricine stie merge iar alergatul, pff... e doar umblat in ritm vioi, nu? Asa ca pasul urmator era evident triatlonul.

Niciun raspuns la GR7 Podul Olt…reloaded by Mihai:)

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *