Czech Bigman 2014 – adunam experienta…

…evident, pentru Triathlon Austria Podersdorf 2014 (care s-a desfasurat pe 06.09, l-am terminat in 10h:55min – spoiler alert 😉 –  iar un race report urmeaza).

Probabil ca nu exista concurs si conditii perfecte, iar fiecare la care participi are ceva ce tu nu ai prevazut. Fie ca sunt valuri la inot, caldura mare, dealuri, nutritie, hidratare…sigur un mic detaliu ti-a scapat…
Din pacate cel de-al 3-lea triatlon pe distanta lunga (ok, fie – Ironman) la care-am participat s-a inscris perfect in ceea ce am descris mai sus. Chiar daca cateva puncte le-am nimerit bine – inotul in 1:13, tranzitiile relativ rapide – T1 in 4min si T2 in 3 min, necunoscuta tot a existat. Ce mi-a stricat mie planurile a fost profilul de la bicicicleta care-a fost pus pe site cu vreo 3-4 zile inainte de concurs 😉

Revenind la povestire…din pacate cu o singura bicicleta pe masina, dat fiind faptul ca exista niste doctori mult prea zelosi pe lumea aceasta, ne-am pornit in 3, miercuri dupamasa spre Praga. Am facut un pit-stop La Budapesta – care este deja locul traditional de cazare si unde Tibor ne asteapta de fiecare data (daca intereseaza pe cineva, imi lasati un mesaj pe privat). Si a doua zi, inca 500km de condus.

 

Legat de concurs – as putea spune ca este un mic concurs de casa cu 64 de participanti la distanta lunga si 70 la half, a compensat in schimb faptul ca vedeta locala Petr Vabrousek (detine recordul la numarul de IM-uri terminate) a fost prezenta, castigand in 8h:55min. Un tip foarte de treaba si prietenos.

 

De ce zic mic concurs de casa – fata de celelalte tri-uri la care-am participat, acesta s-a desfasurat destul de departe de Praga (dar identic cu Challenge Barcelona- care de fapt este in Calella, la 60km de Barcelona), traseul de bicicleta fiind pe o autostrada inchisa, fara prea multe indicatoare cum sa ajungi acolo, iar odata ajuns in zona, erau agatate cateva coli A4 pe care scria Czech Bigman si niste sageti pe ele 😉 Intr-un fel ma bucur ca la Oradea am gasit drumul de fiecare data destul de repede ;-). Acolo – micul grup de sportivi straini care-am fost – s-a lovit de prima bariera – organizatorul nu vorbea engleza :-), dar pana la urma s-a gasit cineva (o triatleta 😀 cu timp de sub 10h) care ne-a spus in mare ce avem de facut: startul era la 7 dimineata, urma sa fim dusi cu diverse mijloace (salupe, barci, camioane :D) la locul faptei, de acolo inotam 2km in aval si 2 km in amonte; bicicleta – cum spuneam o autostrada inchisa pe care urmau sa se faca 9 ture dus intors iar alergatul pe malul Valtavei. Simplu- right? 😉

Inotul:
probabil cel mai bun pe care l-am avut pana acum: apa nu foarte rece la 7 dimineata, suficient de placuta incat sa nu-ti fie prea frig, fara inghesuiala. Fata de alta dati, am inceput sa folosesc dopuri de silicon: daca ai probleme cu apa rece in urechi (gen otite – n-am avut, dar este bine sa fii prevazator) sunt o solutie numai buna. Ce nu le pot baga de vina cehilor este modul cum s-au organizat: digul era inchis, cateva barci de salvare, destul de multi voluntari.
Nici nu i-am simtit langa mine pe cei 64 de parcipanti la full in apa (half-ul avea startul ceva mai tarziu) si am inceput sa inot. Tot orientandu-ma sa vad daca curge sau nu curge Valtava, parca am simtit un mic curent in zona de mijloc, asa ca am sesizat aceasta oportunitate si m-am mutat mai spre centru. Acolo m-am intersectat cu un grup de vreo 5-6 inotatori (dintre care o inotatoare cu ochelari clari si ochi albastri:D, asa de albastri incat te speriau) cu care am continuat sa mergem in pluton (legat drafting, ok?) :-). Pe intoarcere, curentul era mai slab langa mal, asa ca am schimbat grupul si directia si m-am apropiat cat am putut de mal. Strategia asta a dat roade, deoarece in ultimul km am depasit vreo 3-4 inotatori. Ceasul l-am oprit dupa 1h:13min – in total vreo 4km. Ce m-a bucurat in schimb este faptul ca am iesit odihnit din apa, am mers intins si n-am avut parte de clasicul amalgam de maini & picioare de la un concurs cu multi participanti. Din pacate, echipa de suport 😀 nu ajunsese inca, asa ca n-am fotografii.

Inotul fiind terminat, sa trecem la bicicleta.
Acesta a fost primul bike de concurs cu power meter. Am spus ca daca vreau sa progresez putin, trebuie sa schimb si metoda de antrenament, de la puls la putere. Asa ca vazand o oferta la power meter-ul de la Stages am strans putin din dinti si l-am cumparat. Pana la Praga apucasem sa fac mici teste si sa citesc putin despre teorie (Joe Friel – The Power Meter Handbook)- inclusiv un FTP test (aproximativ all in) de 20min – care mi-a iesit in jur de 250. Nefiind insa obisnuit cu ‘racing with a power meter’, am spus doar sa iau respectivele valori ca referinta iar in timpul cursei sa uit ca-l am cu mine. Dupa cursa NP (normalised power) imi arata 165W – ceea ce inseamna 71% din FTP, ceea ce inseamna ca m-am dus (chiar daca by feel, fara sa urmaresc watii in timpul cursei) foarte corect, pe distanta Ironman recomandarea este sa mergi cu o putere intre 65-80% din FTP. Ca sa devii mai bun la bike antrenamentele care trebuie facute sunt – evident- cele care-ti cresc FTP-ul, acesta fiind un target pe anul viitor.

Later edit- la un test de 1h post Praga, FTP-ul mi-a iesit 233W, deci ceea ce se spune despre FTP calculat la 20min (scadem vreo 10% din FTP calculat la 20min  si aflam FTP pentru 1h) pare sa se confirme in cazul meu (250W pe 20min, 233W pe 1h).
Din pacate – in momentul in care m-am inscris la Praga nu era afisat profilul traseului – iar eu am plecat de la premisa gresita ca in Praga totul este plat ;-). Evident – n-a fost asa, traseul avea o urcare lunga de 4km pe care trebuia s-o parcurgem de 9 ori. Profilul l-am atasat mai jos:

Acest lucru mi-a cam dat toate calculele peste cap – mai ales cand am vazut realitatea de pe traseu, eu avand majoritatea antrenamentelor facute pe plat si doar din cand in cand cate un hill mai serios :-). Am zis – asta este – better luck next time si am inceput sa numar turele ;-). Cehii si nu numai 😀 s-au dovedit a fi buni biciclisti, deoarece tot ce castigam pe zona de plat unde mai depaseam pe unul – altul – urma sa se intoarca impotriva mea pe urcarea respectiva. Au fost 6h:14min destul de lungi, care nu mi-au facut nici o placere. Din fericire pe la tura 4-a au aparut Leti cu Catalin asa ca mi-a mai crescut putin moralul…dar sincer sa fiu, tot degeaba. Dealul acela a fost destul de nasol…

Aaah, sa nu uit – later edit – am fost inspirat ca m-am dus cu caseta de 12-30, altfel chiar ar fi fost un chin 😉

Bicicleta fiind intr-un sfarsit gata – sa incepem alergarea. Pana acum aveam un timp bunicel comparativ cu Austria de anul trecut – daca alergam maratonul in 4h terminam in approx 11h:30. Primii 10km au fost in grafic- o medie undeva la 5:30, exact cat imi propusesem. Plus ca la alergat m-a insotit si Cata, care in schimb nu stia ce il astepta :D. Dar dupa 10km s-a intamplat ceva ce n-am mai patit 🙂 – mici ameteli, opriri tot mai dese la punctul de hidratare…cert este ca la km 19 s-a cam rupt filmul, incepand sa merg. Si pana la finalul alergarii a fost un walk – run – walk de toata frumusetea. Daca incercam sa alerg simteam ca se invarte lumea cu mine. Mersul era in schimb ok. Nu cred sa fi fost o problema de nutritie deoarece pe bicicleta am rezolvat vreo 6 geluri GU, 2 baruri de la Nutrend si vreo 3 sandwichuri :-). In fine…kilometrii treceau destul de greu, noroc ca mai faceam cate-o gluma, mai radea Leti de noi. Acum – dupa un maraton mai mult de jumate mers ii apreciez si mai mult pe cei care au nervii sa faca asta ;-). Sa umbli 20-30km este greu, mai ales cand stii ca aceeasi distanta ai parcurs-o mult mai repede :-).
Chinul (sau agonia) s-a terminat dupa fix 4h:59, fiind dupa maratonul de la Budapesta din 2011 (5h:15, a fost foarte cald) cel mai prost timp al meu de maraton. Paradoxal in schimb – timpul total de la Praga a fost de 12h:35 – pe care sincer nu-l consider rau deloc 😉 – a compensat bicicleta, inotul si tranzitiile mult mai rapide.

Concluzia dupa Praga a fost ca inainte de inscriere, trebuie bine studiat concursul respectiv, inclusiv cautate track-uri gps de la bicicleta ca sa n-ai surprize mai incolo. Sincer, pentru cele 9 urcari nu stiu exact ce gen de antrenament trebuie – probabil bucati pe deal – dar stau sa ma gandesc cat de multe de asemenea antrenamente este nevoie ca sa urci o panta lunga de 4km cu o viteza decenta? Chit ca am avut caseta 12-30, asa ca teoretic aveam o cadenta bunicica…In fine, asta e. N-a fost un concurs rau, dar probabil ca in viitorul apropiat n-o sa mai concurez acolo. Primul A-race al anului fiind intr-un fel sau altul stricat, urma sa ma concentrez asupra celui de-al doilea concurs planificat pentru 2014 – Triathlon Austria Podersdorf, distanta IM. Dar despre acesta, candva in saptamanile urmatoare 😉

Ca de fiecare data in ultima vreme – gelurile au fost asigurate de GU si logistica de Cloudtroopers ;-).