Challenge Barcelona 2013 – partea I

Never give up

Oooooook…a venit vremea primei parti din mica aventura numita Challenge Barcelona. Pe scurt: dat fiind faptul ca nu aveam stare dupa primul IM, dupa ceva research pe net am decis ca pot face, la distanta de 6 saptamani dupa primul IM, inca un IM. Cum – cu cap:-).

De ce? Deoarece 6 saptamani sunt exact saptamanile in care se presupune ca reduci volumul, cresti usor intensitatea si la data concursului esti cat se poate de odihnit. Ori eu trebuia sa ma odihnesc imediat dupa Podersdorf, sa-mi rezolv o mica intindere / contractura la adductor (care inca ma tot chinuie), sa ma antrenez samd…

Asadar, am luat lucrurile relativ incet. Nu mi-am mai propus timpi de sub 12h, datorita urmatoarelor aspecte: 1. inotul era in mare 2. traseul de bicicleta era cu diferenta de nivel 3. clima – deoarece era umiditate destul de mare. Evident, scopul pana la urma ar fi sa cobor sub 11h – dar acest concurs nu era propice pentru asa ceva. Inainte de concurs studiasem aceste aspecte si ma uitasem la mai multe concursuri in aceasta perioada – si dintre toate Barcelona a tras lozul castigator.  Frumos ar fi fost sa merg la Elbaman  – care era chiar cu o zi inainte de ziua mea de nastere, dar ca si transport iesea din discutie. Iar targetul de sub 11h il lasam pe anul viitor, sau 2015.

Cum scria Lucian aici – imediat cum am ajuns inapoi din Austria am inceput sesiunile de recuperare. Dar asta nu a insemnat ca antrenamentul se opreste: in prima saptamana aveam vreo 7 ore de antrenament, bazat in mare parte pe inot. Iar in saptamana a 2-a fix 10h de antrenament, bazate pe ciclism. Pana la urma ideea-i sa exersezi ceea ce nu-ti provoaca disconfort, si dintre alergare, inot si ciclism, ultimele 2 sunt cele mai confortabile pentru adductor. In paralel, pentru recuperare am facut 6 sedinte de fizioterapie – laser si ultrasunete. Daca aveti probleme, vi le recomand cu incredere…

In alta ordine de idei, un IM la distanta de casa presupune si alte costuri si o logistica deosebita ;-). Daca in Austria a fost relativ simplu – am mers cu bicicleta pe bancheta din spate (si bicicleta s-a simtit tratata ca o doamna, parol!), pentru Barcelona challenge-ul principal a fost transportul bicicletei. Dupa multe cautari (vezi linkul lui Sorin Boriceanu – tare bine descrisa operatiunea) si discutii cu Radu si Daniel, am decis sa-mi iau totusi un bike case. L-am gasit la o superreducere pe amazon.de, in total 120 euro cu transport cu tot. Evident, cumperi asa ceva daca te gandesti si la urmatorul IM (sau ma rog, triatlon sau ce-o fi), musai undeva departe…;-). Asadar, in prima seara dupa ce mi-a ajuns acasa, intr-o jumatate de ora aveam bicicleta facuta bucati si pusa in cutie, nu pentru ca imi era frica pe motiv ca n-ar fi incaput bicicleta ci ca sa ma asigur ca ma descurc cu un singur bagaj de cala si 2 genti de mana la Wizzair ;-). In cutie au intrat extra: pantofii de ciclism, pantofii de alergare, cateva scule, neoprenul, o parte din echipament – gen tri-suit, un tri-top, niste bluze de alergat, pantaloni de ciclism, casca si pompa de aer.

Sa nu uit – pe avion nu este voie sa transportati cartuse de CO2 – am mers numai cu pompa mica de cartuse dupa mine, urmand ca la expo sa-mi iau cartusele. Iar ca sa nu le arunci dupa concurs daca nu le-ai folosit (din fericire nu le-am folosit) :D, vanzatorul te lasa sa le schimbi pe batoane sau geluri. Frumos…

Ceea ce n-am stiut – un geamantan de genul nu trebuie neaparat declarat ca si echipament sportiv. Pentru Wizz pur si simplu se cumpara geamantanul extra normal, trebuie sa ai grija ca acesta sa nu depaseasca 33kg si se duce la bagaje agabaritice – simplu. Si-ti faci si o asigurare de calatorie care iti asigura si bagajele, din pacate suma minima este 1000 Euro, dar totusi… este ceva.

Totul planificat – in data de 1 oct a fost plecarea spre Barcelona. Din pacate Challenge Barcelona este doar numele (dar paradoxal, la Barceloneta Beach, in aceeasi zi, se tinea Garmin Barcelona Triathlon – sunt curios cand vor fi 2 concursuri de genul in acelasi timp la noi in tara), concursul desfasurandu-se la aproximativ 60km de Barcelona, in localitatea Calella. Asadar – o variabila in plus – transportul Barcelona- Calella cu un geamantan imens dupa tine. Din fericire am avut noroc, la 2h dupa ce-am aterizat, era un autobus direct de la Terminalul 2 pana in Calella.

Ideea pana la urma este ca pentru un asemenea concurs sunt destul de multe lucruri de considerat, iar logistica este mult mai complicata decat la un maraton. Plus ca trebuie sa fi pregatit in cazul in care se intampla ceva: se strica bicicleta in timpul transportului, se indoaie o roata, etc. Din fericire noi am ajuns intregi iar planul de backup era inchirierea unui road bike de la un bike shop din localitate, in caz de ghinion ;-). Evident, schimbasem niste emailuri cu respectivul shop asa ca eram asigurat. De aceea prefer sa ma duc cu cateva zile la locul faptei inainte de un asemenea concurs – sa pot sa ma adaptez fara stres unei situatii care n-ar trebui sa apara. In plus – te mai poti acomoda cu traseul de ciclism, cu inotul in mare, cu conditiile meteo…

In Calella – nu tot ce zboara se mananca 😉 – hotelul arata putin diferit fata de pozele de pe booking.com. Nu foarte mult, doar in partile esentiale. Si nici vremea nu tinea cu noi. Ma rog… tinea pentru plimbari dar in nici un caz nu era vorba de inot in mare. Sambata la sedinta tehnica ni s-a spus ca daca marea va fi la fel de agitata, nu se va inota. Din fericie pe sambata dupamasa lucrurile s-au mai asezat si am putut in sfarsit sa fac primul ‘antrenament’ in mare. Spun ‘antrenament’ deoarece m-am dus cu ochelarii cu lentila clara, in care mai intra din cand in cand apa. In conditiile acestea in 10 minute am iesit din apa, cu ochii rosii ;-). Pe viitor sigur imi va fi invatatura de minte, inainte de un concurs de genul trebuie un minim 2-3 antrenamente in mediul respectiv. La Podersdorf aveam putina frica, tocmai de aceea am respectat acest mediu, dar in Calella credeam ca lac, rau, mare – toate-s la fel ;-). Si evident, eram convins ca daca ai terminat un IM, al doilea trebuie sa fie floare la ureche :-).

In schimb am reusit sa parcurg o bucata din traseul de ciclism- asfalt curat, soferi civilizati, depasiri corecte. Au fost putinii 35km care au fost in afara unui concurs si n-am pedalat stresat ;-). Nici chiar la sfarsit, cand am fost botezat de-o ploaie spaniola, care m-a adus la stadiul de matza plouata 😉

Partea 2-a urmeaza…

Despre Tudor Sofron

Finisher de 3.8/180/42 totul in kilometrii - si nu doar o singura data :-). Prin ironteam.ro vreau sa fac dovada ca sport poate face oricine si oricand, atata timp cat se doreste cu adevarat acest lucru...

Niciun raspuns la Challenge Barcelona 2013 – partea I

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit foloseste Akismet pentru a reduce spamul. Afla cum sunt procesate datele comentariilor tale.