Austria Triathlon, Podersdorf 2013 – triatlon pe distanta Ironman

In sfarsit, la finish

Ironman partea I – Inception

Ei bine – a venit si momentul sa pun si gandurile post Ironman pe hartie. Sapand putin prin trecut – nu mi se mai pare o chestie de nerealizat, necesita doar mult antrenament :-).

Imi aduc aminte de anul 2008-2009 cand sa inoti, biciclesti si dupa aceea sa alergi un maraton mi se parea imposibil. Chiar sa alergi un maraton mi se parea imposibil. Efectiv, mi se parea extraordinar! Inca nu stiam de Macca, Crowie si ceilalti, dar auzisem de timpi fantasmagorici de genul 8h…uau! Si asta pentru 3.8km inot, 180km ciclism, 42km alergare. Discutiile pe aceasta tema se desfasurau  in sauna bazinului  de inot de la UBB Cluj, si printre participanti se numarau Victor, Gabi si cateodata si Tibi ;-). In perioada aceea inotam crawl cu capul pe afara si singura distanta pe care-o stiam era cea de 50m. Dupa care pauza, pentru ca nu mai puteam respira. De bicicleta nici nu era vorba 😉

Eram oarecum constient ca trebuie sa ajung la un fitness level destul de bun – macar la alergat-  ca sa pot rezista la un IM – asa ca am continuat cu ce puteam face relativ bine: sa alerg. Pana cand am ajuns la concluzia ca mai bine de atat nu prea se va putea. Ca si sportiv amator trebuie sa-ti dai seama ca oricate antrenamente ai face, mai jos de un anume timp nu vei putea scadea ;-). Timpul acela este la mine undeva in jur de 4:15min/km, timp cu care pot alerga confortabil – pot sa cobor si mai jos de 4min/km dar nu pot sustine acest pace pentru mult timp – decat asa…cam cat pentru un semi.

Dupa care au inceput treptat antrenamentele de inot, combinate cu antrenamente de ciclism (vorba vine) sa zicem mai light prin 2011, si din vara lui 2012 mai serios. Ideea este ca pentru un IM nu trebuie sa excelezi la 3 sporturi, dar trebuie sa fii [macar] bun la fiecare. Bun este o chestie relativa in functie de subiect  – pentru mine, ca persoana care face sport,  dar care n-a avut antrenament specific (si nici in tinerete nu s-a omorat dupa sport) bun inseamna – raportandu-ma la triatlonul pe distanta lunga – 1h:40min inotul, 6h proba de ciclism si 4h pentru maraton. Evident, se poate aplica un +/- n% in functie de factori externi, starea de sanatate, forma fizica, etc ;-). Dar in linii mari cred ca s-a inteles ideea.

Degeaba poti alerga un maraton daca n-o mai poti face dupa ce-ai pedalat 180km. Degeaba poti inota bine si repede crawl, daca dupa un total de 8 ore nu mai ai resurse pentru celelalalte probe. Doar antrenamentul la un singur sport- sa-i zicem de baza – nu-i suficient, la fel cum nici anduranta castigata de pe urma acestuia nu este suficienta. Chiar daca unui alergator bun de maraton (prin asta inteleg un timp de – sa zicem –  3 ore) i-ar fi mai usor sa se apuce de triatlon – sau Ironman – avantajul fata de cineva care alearga aceeasi distanta in 4 ore ar fi relativ mic. Ba chiar l-ar favoriza pe cel de 4 ore, deoarece acesta poate sa sufere cu 1 ora in plus ;-). Chiar daca esti obisnuit cu anduranta si poti merge / alerga/ inota / pedala peste 10 ore, atata timp cat o poti face la un singur sport avantajul este doar psihologic: stii ca poti depunde efort pentru timp indelungat, dar muschii nu ti-s antrenati decat pentru aceeasi miscare repetitiva. Sfatul meu este ca cel putin pentru fiecare proba sa fi terminat cel putin 80% din distante: eu inainte de Ironman inotasem cel mai mult 5000m in 2h:10min, pedalasem 150km in 5 ore si alergasem maratoane de la 3 la 5 ore.

Ca si pregatire specifica pentru Ironman, planul a fost urmatorul: un triatlon pe distanta scurta, un ½ IM, eventual inca in ½ IM ca sa fiu sigur ca realitatea este palpabila:-) dupa care un Ironman complet. Asadar – planul acesta a inclus, concret,  urmatoarele concursuri: triatlonul de la Mamaia 2012 care s-a transformat din pacate in duatlon :-), ½ IM-ul de la Linz, ½ IM-ul de la Oradea iar la final IM-ul din Austria, Podersdorf. Intre ele s-a strecurat timid si Campionatul national de triatlon de la Targu Mures, de care in 2012 nu se auzise… Sa nu uit, pentru Linz – care se tinea in mai 2013 am platit taxa in decembrie 2012 iar pentru Oradea, parca prin ianuarie 2013. In primul rand, trebuie sa-ti iei un angajament fata de tine. Ca acesta sa fie ferm si sa nu-l poti amana din diverse motive, sfatul meu este sa platesti taxa de participare. Altfel te antrenezi stiind acest lucru. Cu siguranta- cu cat concursul este mai scump – cu atat te vei tine mai temeinic de antrenament ;-). Te poti lauda si la prieteni, rude, cunostinte, colegi cu ce vrei sa faci – doar ca acestia nu te vor arde la buzunar daca nu vei participa. [Leti zice: dar pot sa-ti bata obrazul, ca uite ce s-a mai laudat Tudor ca face si n-a mai facut]. Multi dintre ei nici nu te inteleg, te considera oricum un ciudat si habar n-au ce-i un Ironman 🙂 . Tot Leti spune, in imensa ei intelepciune, ca cine n-a transpirat macar  1km, habar nu are in ce sa traduca 3.8 km de inot, 180 de km de bicicleta si un maraton, toate  in aceeasi zi.

Venind vorba de laudat- mie-mi place ce spune Murakami in “What I talk about when I talk about running” – ca sa fac un rezumat, un alergator care se lauda  cu timpii obtinuti echivaleaza cu “gentlemanul” care se lauda cu lista [imensa, dupa parerea lui] cuceririlor. Evident, intr-o vreme am fost si eu un mic laudaros ;-). Nu in legatura cu timpii cu care am alergat, evident…

Revenind la subiect…

Ca sa nu am pe cap un stres al timpului – la primul ½ IM mi-am propus doar sa-l termin. Asadar, cu un timp final 6h:08min la Linz  am fost destul de multumit. Am batut recordul cursei la tranzitia de la inot la bicicleta – cred ca durat vreo 10minute. Comentatorul chiar spunea ca “avem un concurent care se face comod si se schimba ca si acasa”.  A fost un traseu de biclicleta destul de greu , cu vreo 3 urcari * 2, dar cu o alergare buna dupa – vreo 1h:43min pentru semimaraton, unde am mai recuperat cateva locuri si n-am iesit chiar ultimul, ci chiar onorabil pentru prima participare.

La urmatorul ½ IM – cel de la Oradea – am scos o bicla bunicica dar am avut un alergat prost de tot – a fost foarte cald, am suferit, dar intr-un final am terminat dupa vreo 6h:31min. Cand spuneam ca-mi propun in jur de 5h:30min nu stiam la ce ma bag, se pare ca o caldura asa de mare isi pune rau amprenta pe rezultatul final. Ok, mare parte din plan fiind dus la capat,  a venit momentul: in 2 saptamani dupa Oradea eram tare hotarat si m-am inscris la IM-ul de la Podersdorf, Austria. Ca si o invatatura de minte – un sportiv nu trebuie judecat dupa timpul lui: la un concurs unde a scos un timp mai rau, s-ar putea sa fi fost doar un antrenament, unde n-a vrut sa forteze. Sau a fost intr-o zi proasta. Sau…sau…sau. Comparandu-te cu altii pierzi din vedere esenta: rezultatul tau si abordarea ta a cursei respective. Daca o judeci prin prisma unui clasament general, sunt sanse slabe sa progresezi, deoarece vei pierde din vedere esentialul. Eu personal as prefera o cursa buna, cu cap, in care mi-am urmat strategia sau in care in functie de imprejurari, am luat cea mai buna decizie.

Cei care ma cunosc 🙂 stiu ca obisnuiesc sa ma hidratez cat mai putin si sa folosesc cat mai putine geluri sau alte chestii energizante (chiar daca am mereu provizii cu mine, sa stiti ca mai dau la alti alergatori pe traseu), doar ca acum nu mai vorbeam de efort de 6 ore (un efort care , daca nu este depus intr-un ritm sustinut, nu necesita  geluri si alte “magarii” –  parerea mea) , ci probabil dublu. Asadar am inceput lectura a 2 carti – “Endurance Sports Nutrition” a lui Suzanne Eberle si “The Big Book of Endurance Training and Racing” a lui Phil Maffetone.

Ca sa termini un IM trebuie sa-ti cunosti corpul dar si procesele metabolice care au loc in timpul unei curse de acest gen, astfel incat atunci cand recunosti un simptom (ameteli, dureri, crampe, etc) sa stii ce masuri trebuie sa iei. Sau, si mai bine- sa stii cum sa le previi ;-). Asadar, din pdv-ul meu stabilirea nutritiei  pre- si in timpul unui IM este cea mai mare provocare. Degeaba te antrenezi as if there’s no tomorrow, daca dai chix dupa 8-9 ore de efort. Din pacate nimeni nu-ti poate spune ce, cum si cat sa mananci (rad in continuare cu Leti cand ne aducem aminte de sfatul: “Don’t banquet on the bike”) – toti suntem diferiti si o reteta nu se poate aplica pentru toata lumea;  asadar sfatul meu este sa te cunosti bine, sa-ti asculti corpul (sau cum spunea  antrenorul  de atletism dl. Turcu – sa vorbesti cu organele tale) si sa-i dai ceea ce-ti cere. Stiu, toata lumea o spune:-) dar pot confirma ca si la mine a functionat ;-).

In plus – avem si aspectul psihologic: un maraton trece repede, ca-l faci in 3 sau in 5 ore. Este lume pe margine, te mai incurajeaza cineva. 6 ore trec repede. Dar cum trec 12? Din care 6 pe bicicleta? In care nu vorbesti cu nimeni. Puteti sa ma credeti pe cuvant, in 12 ore te poti plictisi de sute de ori, te saturi de tine, de transpiratia ta si practic de tot ce te inconjoara ;-). Ca sa rezisti 12 ore trebuie in primul rand sa fii tare psihic. Pentru asta, cea mai buna metoda de antrenament este cea a antrenamentelor cat mai plictisitoare. 30 de ture de pista cand pe pista nu-i nimeni. Iesiri cu bicicleta de unul singur. Dus- intors pe 10km de 3-4-5 ori. Plictiseala trebuie sa fie cat mai mare astfel incat sa fii pregatit cat mai bine pentru o chestie lunga si in esenta si mai plictisitoare ;-). Daca Macca zicea ca durerea trebuie sa fie prietena ta, eu totusi zic ca nici plictiseala nu-i de lepadat ;-). Durerea este doar pentru sportivii de performanta si masochisti ;-). Daca faci antrenamentele cu prietenii nu rezolvi nimic – deoarece acestea brusc devin mai animate, mai ai cu cine sa schimbi o vorba, timpul trece…doar ca pe parcursul unui Ironman (sau al oricarei curse de anduranta) n-ai pe nimeni langa tine. In plus, dupa 7-8 ore devii irascibil din orice. Daca te doare ceva – durerea este amplificata de n ori. Daca te jeneaza ceva, parca ai o rana deschisa. Daca nu-ti sta bine numarul pe piept, iti vine sa-l rupi jos.

Daca treci de toate acestea [ cu bine, desigur ;)], cursa este 20% terminata ;-). Restul sunt 70% training si 10% noroc in ziua cursei. Spun 10% deoarece se pot intampla tot felul de lucruri neprevazute sau care pur si simplu te opresc. De exemplu – cazul nasol pe care o sa-l povestesc in partea II-a, petrecut in etapa de ciclism, poate duce la oprirea cursei. Dar in mod normal, daca te-ai hotarat sa participi la un IM trebuie sa fii foarte sigur ca poti sa-l termini. Altfel te-ai inscris degeaba…

Din pacate, daca e sa scrii despre un IM, ai mai mult de scris despre faza de pregatire decat despre concursul efectiv. Concursul se termina in 10-11-12 ore, dar pregatirea lui dureaza mult mai mult 😉 –asa ca sa revenim totusi la cursa…

Continuarea va urma in cateva zile…;-)

Later edit: autoironia de mai sus se subintelege…

Despre Tudor Sofron

Finisher de 3.8/180/42 totul in kilometrii - si nu doar o singura data :-). Prin ironteam.ro vreau sa fac dovada ca sport poate face oricine si oricand, atata timp cat se doreste cu adevarat acest lucru...

7 comments on Austria Triathlon, Podersdorf 2013 – triatlon pe distanta Ironman

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit foloseste Akismet pentru a reduce spamul. Afla cum sunt procesate datele comentariilor tale.